Bucurestiul este atestat documentar din anul 1459. În 1862, dupa Unirea Principatelor Moldovei si Munteniei, devine capitala Principatelor Unite si apoi in 1881 Capitala Regatului României.

În anul 1918, dupa întregirea tarii devine Capitala Romaniei Mari asa cum este si astazi.
Asezarea Bucurestilor pe aceste meleaguri o fost justificata pe lânga alte motive de ordin politic sau economic si de existenta din abundenta a apei. Din cele mai vechi timpuri bucurestenii  au folosit "apa dulce" a Dâmbovitei, luata direct din râu de catre riverani sau încarcata, transportata si distribuita cu sacaua de catre "apari" si "sacagii" care sunt amintiti pentru prima data in documente in anul 1695. Locuitorii aflati la o mare departare de râu sapau fântâni (puturi).
Cel mai vechi put sapat, descoperit în cartierul Straulesti se afla pe amplasamentul unui sat al dacilor liberi.

Dintre cele mai cunoscute  puturi amintim:
Putul Calicilor (1668)
Putul Turcului (1669) si
Putul lui lorga (1671).

Primele cismele apar pe vremea domnitorului Alexandru Ipsilanti (document din 1 octombrie 1779) iar prima aductiune de apa de la izvoare (Cretulesti), pe olane din Iut ars, pe timpul domnitorului Nicolae Voda Mavrogheni (1786).
Prima  inslalatie mecanica se realizeaza în anul 1847 si a fost denumita "Stabilimentul fântanilor" Sistemul centralizat  de alimenlare cu apa in Bucuresti s-a pus în functiune la 2 septembrie 1888.